Controlaţi-vă visele prin plante, arome, culori şi pozitia capului! Scăpaţi definitiv de coşmaruri şi insomnie!

vise 101Conţinutul viselor poate fi strâns legat de dispoziţia de dinaintea adormirii şi determină astfel apariţia unui conţinut plăcut sau neplăcut al visului. Visele însă pot fi stimulate, degajând atmosferă cu diferite parfumuri, uleiuri volatile, prin ingerare de plante, anumite sunete liniştitoare, melodioase, chiar muzica clasică. Un anumit parfum poate genera un anumit gen de vise datorită principiului rezonanţei. Exemple: parfum de mosc, ulei volatil de trandafir, flori de câmp, tămâie degajată în atmosferă cu ajutorul unei lămpi de aromoterapie.

În caz de insomnie se poate consuma un extract de macerat din sunătoare combinat cu trei linguri de tinctură de lavandă, trei linguri tinctură sulfină şi trei linguri tinctura de talpa găştii.

În caz de coşmaruri se poate consuma o lingură rasă de pulbere de sunătoare (“iarba spaimelor”- tocmai pentru că are proprietatea de a alunga “spaimele”). Planta se ţine sub limbă 10 minute, apoi se înghite cu puţină apă şi 30 min. nu se mănâncă.

În camera aerisită, cu aşternuturi proaspete, parfumurile de levănţică, sânziene, iasomie, lămâiţă, busuioc, etc. însoţite de o lumânare (aprinsă pe un suport special pentru a înlătura eventualele pericole) atrag rezonanţa cu lumile astrale, mai ales dacă există în cameră şi sunete care stârnesc imagini arhetipale, precum un CD cu sunete din natură, sunetul ploii, o muzică clasică plăcută, care să inducă starea de candoare, sunete care ne pot transpune într-un trecut îndepărtat al copilăriei, al vieţilor anterioare sau într-un prezent paradisiac în care spiritul colindă liber. Este important ca dumneavoastră să vă recomandaţi muzică sau aromele după cum simţiţi că vi se potriveşte sau în funcţie de anumite stări.

Culorile, de asemenea, influenţează starea celor ce vin în contact cu acestea. Ele sunt asimilate în propria aură mai ales în timpul relaxării influenţând astfel starea de spirit. Se pot folosi becuri colorate care să lumineze discret camera. Se pot utiliza toate culorile curcubeului, dar acestea să fie cât mai armonioase, clare, vii, purpurii chiar (neoane cu efecte cromatice). Acestea nu trebuie să fie şterse, pale sau murdare. În direcţia aceasta, se recomanda un ghid de cromoterapie pentru că s-ar putea să existe unele boli care să nu fie compatibile cu culoarea roşie de exemplu. Aceste culori armonioase, atrag după sine energii armonioase.

Acaparând în aura aceste energii, respirând totodată parfumuri florale naturale ce alungă energiile malefice, intrăm într-o dimensiune a viselor ce corespunde acelor energii sau culori. De ştiut că culoarea, aroma, muzica, reprezintă anumite tipuri de energie, de vibraţie, de rezonanţă. Acestea tind să relaxeze, să liniştească fiinţa, atrăgând energii benefice revitalizante. Coşmarurile şi visele urâte vin din infernul propriei conştiinţe, generate de energii grosiere.

De asemenea, importante sunt şi poziţiile în care ne culcăm. Tradiţiile străvechi spun că cel mai bine este să se doarmă cu capul către nord sau răsărit.

* Pentru regenerarea fizico-psihică este bine să dormim cu capul orientat către sud sau sud-est, culcaţi pe partea dreaptă şi atunci pe partea stângă se va activa energia lunară de tip Yin pe un fond de culori galben, portocaliu sau albastru.

* Pentru profunzimea viselor este bine să dormim cu capul orientat către nord nord-est, pe partea stângă a corpului. Astfel se vor activa energiile solare de control. Este bine să folosim culorile verde, albastru indigo chiar.

* Pentru controlul asupra viselor este bine să se doarmă pe spate cu capul orientat spre răsărit folosind un fundal de culori violet sau indigo său alb strălucitor.

* Pentru o transformare spirituală, schimbări majore, interioare: este bine să se doarmă cu capul spre apus (vestul geografic), aceasta fiind direcţia în care popoarele străvechi îşi înmormântau morţii, urmând soarele pe lumea cealaltă. Este bine să se doarmă pe spate, culorile potrivite fiind albul pur. Somnul pe spate produce o echilibrare a energiilor.

Comments
  1. ora exacta
  2. Tonus Fortis pareri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *