Ce sunt visele cu adevărat (partea 4)? Diferenţele între visele celor 7 corpuri ale omului

vise95Am prezentat în articolele anterioare, cum se prezintă cele şapte corpuri şi visele asociate fiecărui corp. Dar, cele şapte dimensiuni ale visului se pot transforma în obstacole în cunoaşterea celor şapte tipuri de realitate.

Corpul fiziologic îşi are propriul său fel de a percepe realul şi de a visa. Când mâncaţi, este un lucru real, dar când visaţi că mâncaţi, aceasta nu mai este o realitate. Visul despre mâncare înlocuieşte actul de a mânca. În consecinţă, corpul fiziologic îşi are propria sa realitate şi propriul său mod de a visa. Acestea sunt două moduri de funcţionare diferite, şi sunt foarte îndepărtate unul de celălalt. Cu cât vă apropiaţi mai mult de centru (cu cât corpul în care vă situaţi este superior), cu atât realitatea şi visul sunt mai apropiate una de alta. Deci, din punctul de vedere al corpului fizic, visul este foarte îndepărtat de realitate. Distanţa care le separa este mare. Visele nu sunt decât fantasme.

Această distanţă este deja redusă în corpul eteric. Realul şi visul sunt mai aproape unul de altul, astfel încât a face distincţie între ele devine dificil, dar încă posibil; în cazul în care călătoria voastră eterică este autentică, ea va apare atunci când sunteţi în stare de veghe. Dacă nu este decât un vis, ea se va realiza în timp ce dormiţi. Pentru a cunoaşte diferenţa, trebuie să fiţi conştienţi de corpul vostru eteric.

În al treilea corp, în corpul astral, este şi mai dificil să deosebim visul de realitate, în măsura în care diferenţa între cele două s-a micşorat şi mai mult. Când ştiţi cu adevărat ce este corpul astral, faţă de cazul în care cunoaşteţi doar visul astral, depăşiţi teamă de moarte. Începând cu acest nivel, sunteţi siguri de propria voastră nemurire. Pe când, în cazul în care cunoaşterea voastră astrală este doar de domeniul visului şi nu reală, rămâneţi paralizaţi de teamă de moarte. Modalitatea de distingere, criteriul, sunt reprezentate de teamă de moarte.

Cei care cred că sufletul este nemuritor şi îşi repeta neîncetat acest lucru, pentru a se convinge de el, nu sunt în măsură să facă diferenţa între realitatea corpului astral şi visul astral. Nu este vorba aici de faptul de a crede în nemurire, ci de a şti ce este nemurirea. Numai că, înainte de realizarea acestei cunoaşteri, trebuie să ne îndoim în privinţa ei, să ne menţinem în incertitudine. Este singurul mod de a şti dacă este vorba de o cunoaştere a nemuririi, sau este vorba doar despre o proiecţie. Dacă voi credeţi că sufletul este nemuritor, credinţa voastră poate pătrunde în lumea astrală. În acest caz visaţi, dar nu va fi nimic mai mult decât un vis. Pe când, dacă nu aveţi nici o părere referitoare la acest subiect, dacă nu există în voi decât o sete de a cunoaşte, de a descoperi – fără să ştiţi ce căutaţi, nici cea ce veţi găsi, fără să cultivaţi idei preconcepute sau prejudecăţi – dacă întreprindeţi căutarea voastră cu o minte liberă, veţi şti să faceţi diferenţa. Deci, cei care cred în nemurirea sufletului, în vieţile anterioare, cei care le acceptă pe bază de credinţă, risca să nu o cunoască decât visul din planul astral şi nu realitatea să.

În al patrulea corp, corpul mental, visul şi realitatea devin vecine. Asemănarea lor este atât de mare, încât aveţi toate şansele să le confundaţi. Visele din corpul mental pot fi la fel de reale ca şi realitatea. Există chiar metode care fac posibilă crearea lor: metode yoghine, tantrice şi altele. Cei care postesc, care trăiesc în singurătate sau în întuneric, experimentează acest tip de vis, visul mental. El va fi la fel de real ca şi realitatea care îi înconjoară.

În al patrulea corp, mentalul este total creator; el nu mai este delimitat de lumea obiectivă, nici de limitele materiei. El poate crea în deplină libertate. Poeţii, pictorii trăiesc – cu toţii – în al patrulea tip de vis; orice realizare artistică îşi are originea în acest tip de vis. Cei care îşi extrag visele din regiunea a patra pot deveni mari artişti, fapt care nu se întâmplă cu cei care o cunosc. În al patrulea corp este necesar să fim conştienţi de toate tipurile de creaţie mentală; nu trebuie făcută nicio proiecţie,  deoarece, în caz contrar, proiecţia se va realiza; nu trebuie cultivată nicio dorinţă, în caz contrar, există o mare posibilitate ca aceasta să se realizeze. Şi nu doar în mod interior; ea se poate împlini şi în mod exterior.

În al patrulea corp mentalul este atât de puternic, atât de transparent; acest corp fiind ultimul spaţiu al mentalului. Dincolo de el începe non-mentalul. Al patrulea corp este sursa originară a mentalului; din el se pot realiza toate creaţiile. Trebuie să vegheaţi neîncetat pentru a nu întreţine în mintea voastră dorinţe, imaginaţii, imagini (inclusiv cele ale unui zeu sau ale unui guru), în caz contrar ele se vor realiza. Iar voi veţi fi creatorul lor! Viziunile sunt atât de frumoase încât dorim să le creăm.

Dacă sunteţi conştienţi în interiorul celui de al patrulea corp, dacă nu sunteţi decât martor, veţi cunoaşte realul. Dacă nu, rămâneţi în vis; iar realitatea nu este deloc comparabilă cu visele pe care le trăiţi. Ele vă vor da extazul, dar un extaz de vis. Trebuie să fiţi conştienţi de extaz, de beatitudine şi chiar de imagini, oricare ar fi felul lor. Imediat ce apare o imagine, al patrulea corp se abandonează visului. O imagine cheamă altă imagine, iar voi rămâneţi prizonierii visului.

Singura modalitate de a evita al patrulea tip de vis este aceea de a fi martor. Poziţia de martor diferenţiază stările, deoarece în vis are loc o identificare, în ceea ce priveşte corpul al patrulea, identificarea este o formă de vis. Calea care va duce spre realitate în acest corp se bazează pe faptul de a fi conştient şi pe aceia de a fi martor.

În al cincilea corp, corpul spiritual, visul şi realitatea formează un întreg. Orice fel de dualitate a dispărut. Nu se mai pune problema conştienţei: dacă nu sunteţi conştienţi, atunci sunteţi conştienţi de neconştienţa voastră. În acest stadiu, visul nu este altceva decât o oglindire a realului: există diferenţă, dar nu deosebire. Dacă mă privesc într-o oglindă, nu există nicio deosebire între mine şi imaginea reflectată; există însă o diferenţă. Eu sunt real, în timp ce imaginea reflectată nu este. Dacă se foloseşte de concepte, al cincilea corp va avea iluzia că se cunoaşte, în măsura în care el se vede reflectat în oglindă. El se cunoaşte ca efect, nu în calitatea sa proprie, ci în aceea de imagine reflectată. Diferenţa este prezentă, diferenţa care dintr-un anumit punct de vedere – este periculoasă. Riscaţi să vă mulţumiţi cu o imagine reflectată şi, ca urmare, să confundaţi imaginea din oglindă cu realitatea. Dacă se întâmplă aşa, pericolul nu se situează la nivelul celui de al cincilea corp, ci la nivelul celui de al şaselea corp. Dacă nu vă cunoaşteţi decât ca o imagine reflectată în oglindă, vă este imposibil să treceţi frontieră ce separa al cincilea corp de al şaselea corp. De fapt, nicio frontieră nu poate fi trecută prin traversarea unei oglinzi. Astfel, se întâmplă să nu transcendem cel de al cincilea corp. Este cazul celor care pretind că există un număr infinit de suflete, fiecare având o personalitate proprie. Ei se cunosc pe ei înşişi, dar această cunoaştere a fost dobândită prin intermediul unei oglinzi; ea nu este imediată, ea nu este directă.

Cum să distingem dacă visăm în al cincilea corp sau trăim realitatea? Singura modalitate este de a renunţa la toate tipurile de scripturi şi filozofii. Nu trebuie să mai avem un guru, pentru că – în caz contrar – acesta va juca rolul unei oglinzi. De acum trebuie să rămâneţi cu totul singuri. Nimeni nu va mai poate ghida; dacă există un ghid, el va juca rolul unei oglinzi. De acum înainte solitudinea este completă şi totală. Nu vă simţiţi izolat, ci singur. Izolarea există în raport cu alţii, în timp ce solitudinea există în raport cu sine.

În al cincilea corp, cuvântul care ar putea descrie situaţia este acela de meditaţie. El însemna a fi perfect singur, liber de orice proces mental. Înseamnă a fi fără mental. În prezenţa oricărui tip de mental, acesta devine o oglindă care va reflectă. Trebuie să fiţi un non-mental, în afara oricărui proces de gândire şi contemplare.

În al şaselea corp, corpul cosmic, nu mai există oglindă. Nu mai rămâne decât cosmicul. Voi înşivă aţi dispărut. Voi nu mai sunteţi, entitatea de vis nu mai este. Dar visul poate persistă şi în absenţa entităţii care visează. În acest caz, visul seamănă cu realul autentic. Nu mai există mental, nu mai există entitate care gândeşte şi tot ceea este cunoscut, există efectiv. Ceea ce este devine propria voastră cunoaştere. Întâlniţi miturile creaţiei: ele trec pe lângă voi. Voi nu mai sunteţi: lucrurile nu fac altceva decât să treacă pe lângă voi. Entitatea care gândeşte a dispărut, entitatea care visează a dispărut. Numai că, un mental care nu mai este, încă este. Un mental distrus continua să fie, nu sub o formă individuală, ci în calitate de totalitate cosmică. Voi nu mai sunteţi, dar Brahma (Dumnezeu, în concepţia hindusă) este. De aceea se spune că întregul univers nu este decât un vis al lui Brahma. Întregul nostru univers este un vis, este maya. Nu un vis individual, ci un vis provenit din totalitate, din întreg. Voi nu mai sunteţi, dar totalitatea, întregul visează.

Singurul lucru pe care trebuie să-l ştim la acest nivel este dacă visul este pozitiv sau negativ. Dacă este pozitiv, este o iluzie, un vis, în sensul în care – în ultimă instanţă – numai negativul poate exista. Când toate lucrurile fac parte din domeniul ne-formal, când toate lucrurile s-au întors la sursa lor originară, totul este şi nu este, simultan. Pozitivul este singurul clement care rămâne. Trebuie realizată transcenderea lut. Deci dacă pozitivul dispare în al şaselea corp, ajungeţi în al şaptelea. Realitatea celui de al şaselea corp va aduce în pragul celui de al şaptelea. Dacă nu mai rămâne nimic pozitiv (nici mit, nici imagine), aceasta însemna că visul a încetat să mai existe- în acest caz, nu mai există decât ceea ce este; totul este numai existenţa. Lumea obiectivă a dispărut; nu mai rămâne decât sursă.

În al şaptelea corp, corpul nirvanic, nu mai există nici vis nici realitate. Realitatea nu se poate discerne decât atâta timp cât visul există. Când visul devine imposibil, nu mai există nici real, nici iluzie. În consecinţă, al şaptelea corp reprezintă centrul, în care realitatea şi visul se confunda. Nimic nu le diferenţiază. Fie că visaţi despre vacuitate, fie o cunoaşteţi. În ambele cazuri însă, este vorba de aceeaşi vacuitate. Dacă vă visez, este o iluzie. Dacă vă văd, este o realitate. Dar între faptul de a visa despre absenţa voastră sau acela de a constata absenta voastră, nu este nicio diferenţă. Un vis despre absenţa este identic cu absenta în sine. Nu există o diferenţă reală decât în termeni pozitivi. Astfel, de la primul corp până la al şaselea există o diferenţă. Cum în al şaptelea corp nu rămâne decât vacuitatea, chiar şi sămânţa a dispărut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *