Ce sunt visele cu adevărat (partea 3)? Visele corpului spiritual, corpului cosmic şi corpului nirvanic

vise33Al cincilea corp, corpul spiritual, transcende tărâmul individual şi tărâmul timpului. Sunteţi acum în eternitate. Visele nu se mai referă la voi în calitate de indivizi, ci se referă la conştiinţa întregului. Vă este dezvăluit întregul trecut al existenţei în totalitatea ei; viitorul rămâne însă ascuns.

Toate miturile creaţiei au fost create din al cincilea corp. Ele sunt identice unele cu altele. Simbolurile se schimbă, expunerile se modifica puţin, dar fie că sunt creştine, hinduse, iudaice sau egiptene, miturile creaţiei (relatând felul în care lumea a fost creată, cum a fost adusă la existenţă) sunt paralele unele cu altele; ele conţin un întreg curent de similitudini. De exemplu, există mărturii similare despre marele potop în Întreaga lume. Nu există nicio mărturie de ordin istoric. Totuşi, mărturia există; şi ea există în al cincilea corp, în corpul spiritului. Al cincilea corp poate visa despre acest lucru.

Cu cât vă cufundaţi mai mult în profunzimile interioare, cu atât vă apropiaţi mai mult de realitate. Visele fiziologice nu au o realitate prea mare. Ele au realitatea lor proprie, dar nu sunt foarte reale. Visele eterice au o realitate mult mai mare, visele astrale au o realitate şi mai mare, în timp ce visele mentale sunt aproximativ reale şi, în final, în al cincilea corp, visele îmbracă un caracter autentic real. Iată calea de cunoaştere a realităţii. A-i da numele de vis nu este foarte adecvat, cu toate că – dintr-un anumit pună de vedere – acesta va fi un vis în măsură tn care realul nu este prezent în mod obiectiv. Ea are propria sa obiectivitate, însă se desfăşoară în calitate de experienţă subiectivă.

Două persoane care au devenit conştiente de al cincilea corp pot avea acelaşi vis în acelaşi timp. Până la acest nivel acest lucru era imposibil. De obicei, visul în comun nu poate exista; din al cincilea corp însă, mai multe persoane pot avea, simultan, acelaşi vis. Din această cauză visele sunt, într-un anumit fel, obiective. Avem posibilitatea de a compara însemnările. În acest fel, un mare număr de persoane, care au visat în al cincilea corp, au ajuns să cunoască aceleaşi mituri. Aceste mituri nu reprezintă creaţia unor indivizi izolaţi. Ele au fost elaborate de anumite şcoli, de anumite tradiţii aflate în colaborare unele cu altele.

Deci al cincilea tip de vis este mult mai real, într-un anumit fel, celelalte patru sunt ireale în măsura în care sunt individuale. Nimeni nu îşi poate verifica experienţă; nu există nici un mijloc de a-i măsură validitatea, de a şti dacă ea este sau nu un produs al imaginaţiei. O fantasmă este o proiecţie; un vis este ceva care nu are existenţa ca atare, dar poate fi experimentat. Cu cât mergeţi mai în profunzime, cu atât visele sunt mai puţin fantasmagorice, cu atât sunt mai puţin imaginare. Obiectivitatea lor, realitatea lor, autenticitatea lor este mai mare.

Toate conceptele teologice se nasc în al cincilea corp. Ele sunt exprimate în mod diferit, terminologia lor, conceptualizarea lor sunt diferite dar, în esenţa lor, sunt identice. Sunt visele celui de al cincilea corp.

Prin corpul al şaselea, corpul cosmic, atingeţi limita ce se află între conştient şi inconştient, între materie şi spirit. Al şaselea corp visează despre cosmos. Atingeţi limita conştienţei, unde şi inconştientul devine – la rândul lui – conştient. Totul este conştient şi viu. Chiar şi ceea ce numim materie face parte din conştiinţă. În al şaselea corp se realizează visele miturilor cosmice. Aţi trecut dincolo de individual, aţi trecut dincolo de conştient, aţi trecut dincolo de timp şi spaţiu, dar limbajul este încă prezent. El arata ceva, el indică un lucru specific.

Teoriile despre Brahma, despre maya, teoriile unităţii, ale infinitului, toate au fost concepute prin al şaselea tip de vis. Cei care au avut vise în dimensiunea cosmică au creat marile sisteme, marile religii. În al şaselea corp visele sunt de ordinul fiinţei şi nu de ordinul ne-fiinţei: ele sunt de ordinul existenţei pozitive, nu de ordinul non-existentei. Rămâne un anumit ataşament faţă de existenţă, şi – de asemenea – o teamă de non-existenţă. Materia şi spiritul formează un întreg, o unitate; dar nu este şi cazul existenţei non-existenţei, al fiinţei şi ne-fiinţei. Ele rămân separate. Aceasta este ultima limită ce trebuie trecută.

Al şaptelea corp, corpul nirvanic, trece frontiera pozitivului şi face saltul în neant. El are propriile sale vise, vise ale non-existenţei, vise ale neantului, vise ale vidului. Afirmaţia a fost părăsită, şi nici negaţia nu mai este o negaţie; neantul nu însemna vacuitate totală. Mai exact, vacuitatea totală este şi mai infinită. Pozitivul are – neapărat – limite, ci nu poate fi infinit. Numai negativul este lipsit de frontiere.

Deci, al şaptelea corp are tipul său propriu de vis. Formele şi simbolurile îi lipsesc – nu mai există decât absenţa formei. Sunetele nu mai există; există doar o absenţă a sunetelor: tăcere absolută. Aceste vise ale tăcerii sunt o totalitate şi ele sunt fără sfârşit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *