Atunci când un om visează este adormit sau treaz?

somn viseDe-a lungul unei singure nopţi noi parcurgem inevitabil mai multe etape în care somnul nostru se manifestă sub o formă sau alta şi în care apariţia visului nu este aleatorie, ci este periodică. Dar mai întâi să luăm o relatare ştiinţifică, de o uimitoare exactitate, făcută într-o perioadă antică despre cele trei stări ale creierului. Ea aparţine lui Milinda Panha. Să urmărim un fragment din dialogul regelui cu înţeleptul Nagasena:

– O, venerabile Nagasena, când un om visează este el adormit sau treaz?…

– Nici adormit, nici treaz, o mare rege. Dar când somnul său este uşor şi când el nu este pe deplin conştient, iată starea intermediară în care se produc visele. Când un om este profund adormit, o, rege, gândirea sa intră în ea însăşi. Atunci ea nu mai acţionează şi o gândire inactivă nu cunoaşte nici fericire, nici nenorocire.

Cel care nu ştie nimic nu crează visuri. Doar o gândire activă visează. De asemenea, o, rege, aşa cum în umbră şi în întunecimi când nu există deloc lumină, nicio rază nu cade pe oglindă, tot aşa când eşti profund adormit, gândirea intră în ea însăşi, nu mai funcţionează şi deci nu cunoaşte nici fericire, nici nenorocire. Priveşte o, rege, corpul ca această oglindă, somnul ca întunecimile şi gândirea ca lumina!“

în neorufiziologie există trei stări distincte de vigilenţă: veghea, somnul adevarat ( somnul profund, clasic) şi somnul paradoxal. Fiecare dintre stări îşi are transmiţătorul său propriu şi substratul său neural specific.

Comments
  1. Hosting

Leave a Reply